Dragoste fără seamăn
miercuri, 29 iulie 2015
Dumnezeu ne vorbeste si azi
Dumnezeu ne vorbeste si azi
Din Sion, straluceste la fel
Te apuca de mana cand cazi,
Te inalta si-ti da un sfant tel.
Caci El e sfant, El e sfant, El e sfant
El striga spre ceruri si spre pamant
Isi cheama poporul la judecata
Strangeti-Mi credinciosii Mei indata
Ce cu Mine prin jertfa au facut legamantul
E tarziu, vin degrab' , ascultati-Mi Cuvantul !
Vino-asculta poporul Meu drag
Voi vorbi, te voi instiinta
O asculta caci vin, sunt in prag
Ti-e in clocot oare credinta?
Da-Mi ca jertfa acum multumiri,
Implineste tot ce Mi-ai jurat,
Caci in zi de necaz, izbaviri
Vei avea daca-n rugi M-ai chemat.
Domnul zice insa celui rau:
Poti sa-nsiri azi toata legea Mea
De-ti vorbesti de rau fratele tau,
M-ai uitat si esti pe-o cale rea.
Iata ce-ai facut
Si Eu am tacut
Ti-ai inchipuit ca sunt ca tine,
Dar te mustru-acum,
Intoarce-te din drum,
Sa iei seama dar
Prea tarziu, va fi-n zadar,
Intoarce-te acum!
Psalmul 50:1,2,4,5,14,15,22,23:" Dumnezeu, da, Dumnezeu Domnul vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui.
Din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu.
El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său:
„Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”
Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă.
Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt.
Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!
Luaţi seama, dar, voi care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.
Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.”
Cand totul a apus
Cand nu zaresti nimic si n-ai nicio speranta,
Cand totul a apus si nu ai siguranta,
Priveste la Isus, ai o fagaduinta
La Dumnezeu, tu stii, totul e cu putinta.
Munti inalti de s-ar muta
Dealuri de s-ar clatina
Dragostea Mea nu se va schimba,
Zice Domnul.
Sa nu te temi nicicand, sa ai mereu credinta
Al nostru Creator, e Rascumparator
E Domnul Dumnezeu, Stapan pe-ntreg pamantul
Fii sigur ca si azi, isi tine legamantul.
Hai, vino inapoi ! cu glas duios te cheama.
O clipa te-am parasit si totul a-nceput sa geama,
Dar cu dragoste te voi primi, cu indurare mare
O dragoste ce pe pamant nu are asemanare.
Isaia 54: 10,17: „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.
Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul.”
Etichete:
apus,
asemanare,
credinta,
dragoste,
Dumnezeu,
fagaduinta,
indurare,
Isaia 54,
isus,
legamant,
necredinta,
nesiguranta,
rascumparator,
siguranta,
speranta,
Stapan
vineri, 10 aprilie 2015
Hristos în Ghetsimani
În Ghetsimani, Isus Hristos
A fost cuprins de întristare
A-ngenuncheat în chin dureros
La Tatăl înălțând a Sa strigare:
- O , Tată sfânt, dacă voiești,
Îndepărtează
de la Mine
Acest pahar cu pelin amar
Că sunt cuprins de grea mâhnire.
Pe ucenici i-a sfătuit
În rugăciune să vegheze
Dar, vai
cu toți au adormit,
Nu-i
nimeni treaz să privegheze
Vegheați , umblați cu Dumnezeu
Ispite multe stau la pândă
Neputincioasă-i firea mereu
Doar duhul este plin de râvnâ.
Isus se
roagă-n greu calvar :
-Tată,
dacă nu-i cu putință
Să-ndepărtezi
acest pahar
Facă-se
sfânta Ta voință.
Astfel paharul a băut
În locul nostru pe Golgota
Cumplit , amarnic L-a durut
Pedeapsa care ne dă pacea.
Isaia 53
3."Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
4.Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
5.Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
6.Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
10.Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
11.Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
12.De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi."
duminică, 22 februarie 2015
Mărturia unei adolescente
Gânduri...gânduri fără număr străbat mintea mea...gânduri ce mă rup de realitate, punându-mi aripi îndrăznețe care mă duc până în miezul trecutului îndepărtat.
Indepartat? ... Acest cuvant ma trezeste la realitate
, iar un imbold launtric ma impulsioneaza sa imi depan
trecutul. Si, ascultand de acest imbold, incep sa relatez trecutul unei
adolescente.
Avea 16 ani. Era
multumita, multumita de ea insasi. Plina de energie si aspiratii inalte, fara
complexe de inferioritate, incerca sa-si croiasca singura un drum in viata, si
a crezut ca poate. Dar, n-a fost lasata sa incerce…
CINEVA din umbra a “lovit-o” in punctul cel mai
sensibil…Ranita si cu fata plansa, cauta chipul Celui ce ii taiase
elanul.Insa, nu L-a vazut. Avea sa-L vada putin mai tarziu.
Zdrobita si fara putere de a se ridica, a ramas acolo jos,
asteptand si cautand ajutor.
Cel ce o “ranise” era aproape. O supraveghea cu mila si
astepta sa-L cheme, sa-L caute pe El si nu ajutorul zadarnic al oamenilor. Si,
deodata, strigatul ei necontenit si neajutorat L-a determinat sa isi arate chipul.
A aparut in fata ei, s-a aplecat cu fata blanda si uda de
lacrimile dragostei si i-a spus:”Eu te-am ranit, dar crede-Ma, iubirea-Mi
profunda pentru tine M-a determinat. Cand te-am vazut ca suferi, am suferit si
Eu. Mi-a parut rau si am cercetat mijloacele prin care as fi putut sa te am. Am
vazut ca doar SUFERINTA te-ar fi adus la Mine. Oricum ai fi suferit. Daca te-as
fi lasat sa-ti continui drumul, te-ar fi intalnit unul care s-ar fi prefacut ca
te iubeste…curand insa te-ar fi impins cu ura in abis ”
Ea iL asculta uimita si glasul Lui ii mangaia inima
indurerata. Dupa o vreme El a tacut. Atunci ea si-a ridicat privirea si fata Lui
duioasa, blanda si sincera a convins-o. Acum intelegea misterul. Cu inima
linistita si cu fata senina, ea si-a plecat capul pe pieptul Lui. Alaturi de
El, suferinta era dulce.
Au stat multă vreme în tăcere , apoi ea L-a auzit,
șoptindu-i ușor:”Voi fi mereu cu tine și te voi învăța să-ți folosești
suferința în chip miraculos”. Ea L-a privit cu încredere și a acceptat să trăiască
în totală dependență de El. A înțeles tot ce a vrut să-i spună. Știu sigur că
L-a înțeles pentru ca acea adolescentă….am fost eu…
PS. Nu a fost o suferință fizică, ci una interioară. Aceste rânduri le-am scris în jurnalul meu în urmă cu ani buni...:)...
Ai preț în ochii Mei
Îndoieli de vin din zare
Teama-n suflet să-ți strecoare
Să nu te temi de nimic!
Nici necaz, nici încercare,
Nimeni nu va fi în stare
Să te doboare
Căci Eu te întăresc
Eu sufletu-ți păzesc
Doar Eu sunt Domnul Dumnezeu
Te chem pe nume, ești al Meu
De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei
Pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine
La mine să privești, doar din apa Mea să bei
Viața ta e-n mâna Mea
Pace-n suflet poți avea, doar în Mine
Dacă ape-adânci vei trece
N-or putea sa te înece
Să nu te temi de nimic!
Focul nu te va aprinde
Căci al Meu braț se va-ntinde
Te va cuprinde
Sunt Cel ce te-a creat
Sunt al tău împarat
Eu sunt Mântuitorul tău
Te izbâvesc de orice rău
Cei ce Numele Meu poartă
Au în Mine-a vieții soartă
Ei nu se tem de nimic
Martori ai Mei sunt pe pământ
Caci ei vestesc al Meu Cuvânt
Prin Duhul Sfânt
Eu sunt de la-nceput
Eu totul am făcut
Cine se poate împotrivi
Când brațu-Mi voi descoperi
Ceva nou Casa-Mi va umple
E gata să se întâmple
Voi să uitați ce-a fost vechi
Tot poporul vreau să știe
Voi da râuri în pustie
De apa vie
Tu ești poporul Meu
Ales de Dumnezeu
Eu, Domnul te-am alcătuit
Prin Fiul Meu te-am mântuit.
„De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta.”
Isaia 43:4
Teama-n suflet să-ți strecoare
Să nu te temi de nimic!
Nici necaz, nici încercare,
Nimeni nu va fi în stare
Să te doboare
Căci Eu te întăresc
Eu sufletu-ți păzesc
Doar Eu sunt Domnul Dumnezeu
Te chem pe nume, ești al Meu
De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei
Pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine
La mine să privești, doar din apa Mea să bei
Viața ta e-n mâna Mea
Pace-n suflet poți avea, doar în Mine
Dacă ape-adânci vei trece
N-or putea sa te înece
Să nu te temi de nimic!
Focul nu te va aprinde
Căci al Meu braț se va-ntinde
Te va cuprinde
Sunt Cel ce te-a creat
Sunt al tău împarat
Eu sunt Mântuitorul tău
Te izbâvesc de orice rău
Cei ce Numele Meu poartă
Au în Mine-a vieții soartă
Ei nu se tem de nimic
Martori ai Mei sunt pe pământ
Caci ei vestesc al Meu Cuvânt
Prin Duhul Sfânt
Eu sunt de la-nceput
Eu totul am făcut
Cine se poate împotrivi
Când brațu-Mi voi descoperi
Ceva nou Casa-Mi va umple
E gata să se întâmple
Voi să uitați ce-a fost vechi
Tot poporul vreau să știe
Voi da râuri în pustie
De apa vie
Tu ești poporul Meu
Ales de Dumnezeu
Eu, Domnul te-am alcătuit
Prin Fiul Meu te-am mântuit.
„De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta.”
Isaia 43:4
Anotimpurile vietii - Scrisoare catre fratele si sora mea de credinta
Intr-o zi de primavara am iesit in gradina. Eram ingandurata si trista, coplesita de tristetea si durerea ta, de starea ta grea, pentru care mijlocesc la Dumnezeu, cerandu-I sa ma ajute sa te inteleg mai mult si sa ne dea ajutorul si izbavirea Sa.
Plimbandu-ma printre pomii in floare, m-am oprit in fata unuia, care avea o coroana superba si o puzderie de flori albe si inmiresmate, si am primit incredintarea puternica ca Dumnezeu poate sa faca dintr-un copil al Sau, incercat ca si tine, cu viata zdrobita, indurerata si plina de amaraciune si dezamagire, un asemenea "copac inflorit" care sa produca in continuare roade, roade care vor ajunge la coacere.
Privind frumosul copac, am realizat procesul dureros, etapele prin care trece el in diferite anotimpuri: primavara - in floare; vara -in arsita, indeplinindu-si, totusi, menirea de a aduce roada sa la coacere; toamna - in vanturi si ploi reci, dezgolit si dezbracat de frumusetea si bogatia lui, aparent, pe moarte; iarna-amortit cu "sufletul inghetat". Cine ar mai putea crede (daca nu am cunoaste aceasta evolutie a lui!)ca un astfel de copac va mai invia? Si, totusi, urmeaza un nou ciclu, stabilit de Creatorul cerului si al pamantului. Copacul "mort" se trezeste la viata si este invesmantat in splendoare, mireasma si prospetime...din nou gata pentru o noua misiune!
Viata noastra isi are anotimpurile ei.
"Primavara" - tineretea, plina de "florile albe" ale aspiratiilor, viselor si sperantelor noastre... spulberate toate de aparitia arsitei "verii", al carei cuptor incearca credinta noastra pentru a ne aduce la o maturitate in care sa rodim. Apoi, deodata, "toamna" ne face fara mila un "dus" rece, scuturand si maturand "frunzisul" slavei si sperantei noastre.."Iarna" ne gaseste aproape "goi": "ceata","frigul" si "viscolul" atrofiaza ultima urma de viata din noi... (Daca am asociat primavara cu tineretea, nu e neaparat sa asociem iarna cu batranetea! Metaforic vorbind, aceste "anotimpuri" sunt anumite stari sufletesti pe care le poate traversa sufletul uman in anumite perioade ale vietii.) In aceasta stare, greu putem spera sau crede ca vom renaste... Si totusi...
Noi parcurgem "anotimpurile" vietii si etapele prin care Dumnezeu vrea sa trecem pentru a aduce o roada care sa ramana. In felul acesta , Dumnezeu isi poate manifesta slava Lui in noi si in locul sperantei omenesti ne da nadejdea Lui binecuvantata. Un frate, din biserica pe care o frecventez, a explicat atat de clar diferenta dintre speranta si nadejde. Nu pot reda cu exactitate cuvintele lui , de aceea parafrazez. Speranta, spunea el, este ceva uman, o asteptare nesigura a unui final fericit, dar nu esti sigur, doar speri ca va fi bine...Nadejdea, in schimb este un sentiment supranatural. Cand ai nadejde , stii sigur ca finalul e unul binecuvantat! Numai Dumnezeu poate oferi o asemenea stare binecuvantata sufletului uman care se increde in El. Increde-te in El ! Numai El e Viteazul care te poate ajuta. Tefania: 3:17.
Sa ramanem in Domnul Isus pentru a aduce roada, caci despartiti de El nu putem face nimic! (Ioan 15:5) Nu privi la alti "copaci" falnici si frumosi fara "probleme"! Vine vremea cand vor fi taiati si aruncati in foc (Ioan 15:6).
Noi sa urmam cursul stabilit de Creatorul nostru pentru viata noastra... El ne va rasplati!
"Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da". Ioan 15:7
PS. Acest articol a fost la origine o scrisoare pe care am avut indemnul sa o scriu , in urma cu 4 ani, unei persoane indurerate.
Plimbandu-ma printre pomii in floare, m-am oprit in fata unuia, care avea o coroana superba si o puzderie de flori albe si inmiresmate, si am primit incredintarea puternica ca Dumnezeu poate sa faca dintr-un copil al Sau, incercat ca si tine, cu viata zdrobita, indurerata si plina de amaraciune si dezamagire, un asemenea "copac inflorit" care sa produca in continuare roade, roade care vor ajunge la coacere.
Privind frumosul copac, am realizat procesul dureros, etapele prin care trece el in diferite anotimpuri: primavara - in floare; vara -in arsita, indeplinindu-si, totusi, menirea de a aduce roada sa la coacere; toamna - in vanturi si ploi reci, dezgolit si dezbracat de frumusetea si bogatia lui, aparent, pe moarte; iarna-amortit cu "sufletul inghetat". Cine ar mai putea crede (daca nu am cunoaste aceasta evolutie a lui!)ca un astfel de copac va mai invia? Si, totusi, urmeaza un nou ciclu, stabilit de Creatorul cerului si al pamantului. Copacul "mort" se trezeste la viata si este invesmantat in splendoare, mireasma si prospetime...din nou gata pentru o noua misiune!
Viata noastra isi are anotimpurile ei.
"Primavara" - tineretea, plina de "florile albe" ale aspiratiilor, viselor si sperantelor noastre... spulberate toate de aparitia arsitei "verii", al carei cuptor incearca credinta noastra pentru a ne aduce la o maturitate in care sa rodim. Apoi, deodata, "toamna" ne face fara mila un "dus" rece, scuturand si maturand "frunzisul" slavei si sperantei noastre.."Iarna" ne gaseste aproape "goi": "ceata","frigul" si "viscolul" atrofiaza ultima urma de viata din noi... (Daca am asociat primavara cu tineretea, nu e neaparat sa asociem iarna cu batranetea! Metaforic vorbind, aceste "anotimpuri" sunt anumite stari sufletesti pe care le poate traversa sufletul uman in anumite perioade ale vietii.) In aceasta stare, greu putem spera sau crede ca vom renaste... Si totusi...
Noi parcurgem "anotimpurile" vietii si etapele prin care Dumnezeu vrea sa trecem pentru a aduce o roada care sa ramana. In felul acesta , Dumnezeu isi poate manifesta slava Lui in noi si in locul sperantei omenesti ne da nadejdea Lui binecuvantata. Un frate, din biserica pe care o frecventez, a explicat atat de clar diferenta dintre speranta si nadejde. Nu pot reda cu exactitate cuvintele lui , de aceea parafrazez. Speranta, spunea el, este ceva uman, o asteptare nesigura a unui final fericit, dar nu esti sigur, doar speri ca va fi bine...Nadejdea, in schimb este un sentiment supranatural. Cand ai nadejde , stii sigur ca finalul e unul binecuvantat! Numai Dumnezeu poate oferi o asemenea stare binecuvantata sufletului uman care se increde in El. Increde-te in El ! Numai El e Viteazul care te poate ajuta. Tefania: 3:17.
Sa ramanem in Domnul Isus pentru a aduce roada, caci despartiti de El nu putem face nimic! (Ioan 15:5) Nu privi la alti "copaci" falnici si frumosi fara "probleme"! Vine vremea cand vor fi taiati si aruncati in foc (Ioan 15:6).
Noi sa urmam cursul stabilit de Creatorul nostru pentru viata noastra... El ne va rasplati!
"Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da". Ioan 15:7
PS. Acest articol a fost la origine o scrisoare pe care am avut indemnul sa o scriu , in urma cu 4 ani, unei persoane indurerate.
Etichete:
ajutor,
amaraciune,
anotimpurile vietii,
credinta,
dezamagire,
Dumnezeu,
durere,
etape,
final,
frumusete,
incercare,
incredintare,
izbavire,
maturitate,
nadejde,
necaz,
proces,
roada,
Viteaz
sâmbătă, 21 februarie 2015
El e Viteazul care te poate ajuta
Cel neprihanit nu se teme de vești rele
În rugă, pe Domnul îL cheamă când vin ele
Duios, prin al Său sfânt cuvânt, El îi vorbește
Duh, suflet și trup prin Duhul Sfânt liniștește
El e Viteazul ce te poate ajuta
Când vine necazul, El te va ridica
Cu mare bucurie, de tine
se va bucura
În dragostea Lui, va
tăcea
De ești neprihănit, încrede-te în Domnul
Lumina, în noapte-ți răsare, pe cărare
Milos, bun și drept să fii mereu cu tot omul
Ca toți, mari și mici, să-L cunoască azi pe Domnul
Încrede-te în Domnul în fiecare zi din viață
Privește doar la El și nu la
muntele ce-ți stă în față
În ciuda imposibilului va
lucra, El va lucra
Izbânda, în mod sigur, îți va da.
El e Viteazul ce te poate ajuta,
Încrede-te in El!
Țefania 3:17 “Domnul
Dumnezeul tau este in mijlocul tau, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura
de tine cu mare bucurie, va tacea in dragostea Lui si nu va mai putea de
veselie pentru tine."
Psalmul 112 : 4,7„Celui fara prihana ii rasare o lumina in intuneric, El
este milostiv, indurator si drept. El nu se teme de vesti rele, ci inima lui este
tare, increzatoare in Domnul.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)